Dupa cum bine stim astazi ne confruntam cu o noua criza economica mondiala, iar de data aceasta pare sa fie mai intensa decat cea dintre anii 1928-1932. La fel ca prima, actuala criza isi are originile pe taram american. Mai exact odata cu falimentul Lehman Brothers, in 2007, a inceput criza financiara. Dupa nici un an aceasta se extinde si ajunge in Europa. Cresterea economica in Uniunea Europeana a ajuns in cateva trimestre sa fie negativa, si la fel ca in Statele Unite au inceput dificultatile in domeniul bancar. Statele membre s-au implicat pentru gasirea de solutii cat mai viabile spre a trece cat mai repede peste aceasta criza, dar unele state nu au mai putut controla situatia. Astfel Grecia, unul dintre statele din zona Euro a ajuns in pragul falimentului. Ce vor face statele din zona Euro? Vor devaloriza euro sau vor ajuta financiar Grecia sa treaca peste dificultati? La aceste intrebari puteti sa raspundeti daca participati la dezbaterea SSSP “Te face presedinte”. Astfel, tu ai posibilitatea sa iti alegi una dintre tarile de mai jos si sa sustii punctual de vedere al tarii pe care o reprezinti, poti veni cu idei pentru solutionarea problemei.

Participa la aceasta dezbatere si demonstreza-ti tie insuti si tuturor celorlalti ca poti deveni un presedinte de stat si ca poti lua decizii pentru binele tarii tale! Pentru a putea participa la aceasta dezbatere de interes european completeaza formularul de mai jos si trimite-l pina in data de 2 marte 2010, pe sssp.cluj@yahoo.com, iar noi te vom anunta de rezultatele selectiei. “Marea Intrunire Europeana” va avea loc, joi, 4 martie, ora 18.00. In cladirea Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, in Sala de Consiliu.

Vino sa schimbi destinul Europei!!!

Cu tine incepe schimbarea!!!

Poti deveni reprezentatul:

1. Frantei

2.Germaniei

3.Greciei

4.Italiei

5.Turciei

6.Bulgariei

7. Spaniei

8.Romaniei

9. Fondului Monetar International

FORMULAR DE INSCRIERE SSSP TE FACE PRESEDINTE